duminică, 18 martie 2018

Incident de parcurs. Indian Wells




Nu e fair play să scriu despre Simona Halep doar la victorii! V-aţi întrebat vreodată cât de plicticos şi obositor ar fi un parcurs pe un drum de şes, drept ca-n palmă, fără suişuri şi coborâşuri, fără serpentine periculoase care să-ţi dezvăluie în balanţă, adâncimea prăpastiei şi perspectiva de încântare când ai căpătat suficientă înălţime şi stăpâneşti cu privirea dintr-un refugiu bine plasat, miracolul vieţii întins la picioarele tale. Şi ţi se pare măcar câteva clipe că-l domini, ca imediat să constaţi coborând în tine că urcuşul nu s-a terminat, şi alţi bolizi vin din spate, şi te depăşesc.
Acolo sus se întâmplă să-ti ţiuie urechile şi să nu-l mai auzi pe cel din dreapta pilotul Daren Cahill care te îndeamnă să continui să mai faci un efort să rămâi primul, să-i aliniezi pe toţi în urma ta.
Poţi cădea în depresie copleşit de oboseală, te opreşti la prima cabană şi înfrânt te prăvăleşti în somn, nu în prăpastie… până a doua zi când o iei de la capăt.
Ar fi timpul noi ca spectatori excursionişti, conduşi pe drumul istovitor dar privilegiat al zeilor pe care nici nu l-am visat, să depăşim stadiul de turbulenţi trişti de comportament încercat în coada cometei Halley!... Să scoatem dacă se poate mai puţine scântei pe nări în pauzele de publicitate!
Prea adesea uităm că Simona e Halep nu e Halley! şi e deja pe munca ei, o stea! Ar fi un semn de civilitate! Nu-i aşa că am dreptate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase