joi, 8 mai 2014

Cocoșul de tablǎ


             Cred cǎ o chema Mariana Mǎroiu. Înaltǎ, suplǎ, pe un cal alb mi se pǎrea o apariţie irealǎ care îmi zdruncina convingerea deja fixatǎ în mintea mea cǎ poveștile nu sunt fructe ale realitǎţii și întâlnirea cu zâna din vis nu va fii sǎ se împlineascǎ vreodatǎ. Dar fructul viu la streașina privirii mele era acolo, aievea și va rǎmâne mult timp ca un cocoș de tablǎ pus fǎrǎ noimǎ pe coama casei, s-o pǎzeascǎ de focul fulgerului sau de alte pericole.     Cǎlǎrea fǎrǎ șa, o nǎlucǎ ce tulbura aerul risipind un vǎl de parfumuri în praful ce-l lǎsa în urmǎ în coada cometei. A trecut în trombǎ pe lângǎ mine, venind dinspre herghelia CAP-ului și numai o fracţiune de secundǎ, m-a luminat cu privirea ei seninǎ ca o promisiune, dar și o ușoarǎ mustrare la pǎrerea ce mi-o însușisem cǎ zânele nu existǎ.
          Ieșind din perplexitatea momentului, am alergat cincizeci de metrii, sǎ ajung la porţiunea de șosea asfaltatǎ care ţinea în Merișani de la garǎ pânǎ în dreptul parcului, la casele Lupeștii (înainte de podul de fier ce trecea peste Argeș), sǎ vǎd încotro se îndreaptǎ nǎluca. Imediat dupǎ canton a fǎcut dreapta îndreptându-se cǎtre luncǎ. Drumul meu era în altǎ direcţie, dar cocoșul de tablǎ flutura în capul meu ca un steag.
          Seara l-am întrebat pe unchiul Nae, lucra la grajduri de când își fǎcuse casǎ în Merișani și colectivul îi luase caii, nu s-a putut desprinde de ei și a rǎmas sǎ-i îngrijeascǎ.

  – Nu știam cǎ aţi adus la herghelie și cai albi, unchiule!
          – Albǎ nu e decât iapa inginerului, dar nu poate nimeni s-o încalice. Doar Maria când vine pe la noi, dar nici ea nu-i pune șaua. Se înţeleg de minune, parcǎ au crescut împreunǎ. Nu l-am întrebat ce legǎturǎ era între ea și inginer. Probabil cǎ-i era nepoatǎ pentru cǎ nu-i purta numele. Venea în vacanţa de varǎ și nu stǎtea mai mult de douǎ sǎptǎmâni.
          În vara aia am mai vǎzut-o o singurǎ datǎ. Se luase la întrecere cu vǎrǎ-meu Cornel, ei doi erau apropiaţi ca vârstǎ, mie mi-ar mai fi trebuit câţiva ani. În mijlocul luncii, dincoace de zǎvoi, pânǎ în pǎmânturile cultivate, era lǎsat un izlaz unde pǎșteau vitele. Câteva hectare cu iarbǎ grasǎ se terminau în prundișul Argeșului, unde spre searǎ vitele, înainte de a fi mânate spre case, își potoleau setea. Traseul întrecerii pornea din spatele covergii lui tata-mare, pânǎ la nucul ce domina cu coroana lui uriașǎ toatǎ lunca. Înţelegerea era, ca la întoarcere, fiecare sǎ aducǎ o nucǎ verde ruptǎ din coroana falnicǎ, pe care o puteai atinge doar dacǎ ocoleai tulpina de un metru grosime ce avea în partea opusǎ privirii o creangǎ ceva mai joasǎ, ce putea fi ajunsǎ dacǎ erai cǎlare.
          Și înţelegerea recompenselor pǎrerea deosebit de stimulativǎ, cǎci învingǎtorul dacǎ era vǎrǎ-meu, primea un sǎrut, iar învinsul, dacǎ era tot el, trebuia s-o poarte în spinare pânǎ la nuc pe Maria și sǎ strige în gura mare ritmat ca un metronom, Cornel Chiriac e cel mai tare.
          Vara urmǎtoare Europa Liberǎ a venit spre noi cu trista veste ce ne-a tulburat pe toţi cǎ la Munchen într-o creastǎ a nopţii, cocoșul de tablǎ s-a oprit din cântat.
          Despre Mariana Mǎroiu am aflat mai târziu cǎ dupǎ o ancheta la securitate, ea chiar era prietenǎ cu Cornel Chiriac, a ajuns acasǎ rasǎ pe cap. Nu-mi ies din minte pletele ei fluturând pe umeri în galopul calului, când îl lǎsase la zece metrii în spate pe Cornel!
          S-a urcat în pod și de grinda casei în care deasupra stǎtea ancorat cocoșul de tablǎ s-a legat de ștreang legǎnându-se ca pendula unui metronom.



          Mâine 9 mai, Cornel Chiriac ar fi împlinit 72 de ani și Radu Nicolescu m-a invitat sǎ comemorǎm evenimentul la Pitești. Din pǎcate nu pot ajunge.

marți, 6 mai 2014

Primul milion



          Dacǎ ne-am lua dupǎ “ cele mai hulite instituţii românești” în viziunea parlamentarilor (exceptând bineînţeles Președenţia), DNA-ul și ANI, n-ar trebui sǎ ne complicǎm viaţa punându-ne întrebarea cum și-au fǎcut X sau Y, indiferent din ce partid, averea, milioanele. Sǎ-i lǎsǎm pe bieţii parlamentari cu ghinioanele și imaginaţia lor, sǎ-i uimeascǎ pe “procurori”; unii cu sudoarea frunţii, alţii au descoperit comori cutreierând munţii, au vândut flori, cei mai mulţi sunt de viţǎ nobilǎ, câţiva au cǎrat mobilǎ, au cultivat slǎbiciuni la mǎtuși sau unchi, au tuns pruni și-au donat rǎrunchi, au deschis uși fǎcându-și credite la bǎnci, alţi au deschis francizǎ la ţigǎnci… E ciudat cǎ nici unul n-a furat primul milion de dolari de la stat. Abia dupǎ ce îl ai pe acesta la teșcherea, poţi avea aspiraţii la licitaţii și poţi presta…
          Citeam undeva, azi, cǎ odatǎ cu calificarea în turul doi al Turneului de la Madrid, Simona Halep a rotunjit suma câștigatǎ din premii, la 3 milioane de dolari și mǎ gândeam ce lipsit de imaginaţie ar pǎrea unora sǎ te scoli de dimineaţǎ, sǎ te urci în avion, sǎ te trezești la Doha sau la Madrid, pe zgura roșie, pe ciment sau pe iarbǎ  și sǎ dai cu racheta în minge pânǎ faci bǎtǎturi în palmǎ, nu-ţi mai simţi spatele, ţi se rǎsucesc mușchii picioarelor. L-aţi vǎzut pe vreunul dintre parlamentari sǎ-și îndemne odraslele cǎtre drumul pǎtimirii sportive? care nu-i așa îţi poate da șansa câștgǎrii cinstite prin munca ta a primului million?
          – Lasǎ bǎiete cǎ a suferit destul tata! Ia-ţi milionul, limuzina, fata și fi bǎrbat! Plǎtește mama benzina. Dacǎ ţi se terminǎ milionul, vorbești cifrat, ai grijǎ cu telefonul! Cǎ la anul vreau sǎ te fac deputat.

luni, 5 mai 2014

Rǎzboi civil în Ucraina?



Dacǎ armele nu-s lǎsate sǎ tacǎ,
gurile lor spurcatele
vor împǎrţi lumii,
ţipetele și pǎcatele vocalelor.
Limba armelor
nu cunoaște speranţele
și lanţul umil al consoanelor


Acele sunete, oarbe
aproape mute, au rǎmas
împroșcate, neștiute moaște,
pe zidul din faţa porţilor,
secerate de dansul gloanţelor.


Noi, oameni în mijloc de ape,
nu vom putea ieșii
din insurgenţǎ, decât
descoperind taina
și limba morţilor
mǎrșǎluind în cadenţǎ…


E atât de aproape
Ucraina.

joi, 1 mai 2014

La plimbare cu pontonacul de 1 Mai


          Râde iarǎși primǎvara peste câmpuri peste plai.
         Bucuria umple ţara, c-a venit întâi de Mai. 


          Primǎvara asta chiar râde de noi. Ne-a stricat toate ploile. De câteva zile se fac eforturi concentrate ale fortelor armate și ale celor de la Ministerul de Interne, ale Institutului National de Meteorologie, cei de la ISU și-au adus toate bǎrcile, e o agitaţie continuǎ de s-au alarmat rușii din Ucraina, raportând Naţiunilor Unite cǎ au observant mișcǎri de trupe și voluntari civili însoţite de aviaţia militarǎ dotatǎ cu rachete patriot, care se  pregǎtesc de rǎzboi concentrându-și toate forţele de atac pe zona  Mǎrii Negre.
          Eroare oameni buni, comunitatea internaţionalǎ sǎ stea liniștitǎ. E doar o reglare de conturi internǎ între premier și președinte. Bǎtǎlia e pe MAZARE. A sosit în port un cargou cu seminţe (pǎstǎi) și Bǎsescu, ajutat de DNA-ul lui Keovesi, vrea sǎ punǎ mâna pe el, sǎ-și asigure o colaborare cu pușcǎriile din zonǎ pentru mânǎ de lucru ieftinǎ și calificatǎ necesarǎ îngrijirii culturilor de la Nana. Se aude cǎ l-ar vrea și pe Becali supraveghetor, probabil ulterior pe zona agricolǎ se va extinde și la oi… Încǎ nu a fost datǎ la presǎ oficial poziţia regelui Hagi.
          Primǎvara asta chiar râde de noi!
          Președintele cu combinaţiile lui secrete, fǎrǎ îndoialǎ cu sprijin NATO, a acoperit cerul patriei cu nori și cu ploi, azi în cea mai mare zi de sǎrbǎtoare a stângii. Se fac toate eforturile. PSD-ul a hotǎrât în replicǎ sǎ construiascǎ un PONTONAC. De-aia au adus ǎștia de la ISU toate bǎrcile. Barcǎ lângǎ barcǎ pânǎ la Constanţa, un ponton de bǎrci. Sǎ-l care ostașii pe umeri deasupra pontonului, la plimbare cu pontonacul .
          Sǎracul Ponta, el trebuie sǎ zâmbeascǎ la geam și sǎ facǎ semne cu mâna electoratului, ca soarele!

          Acesta e un pamflet